miercuri, 10 august 2016

Natura Conştiinţei Lui Dumnezeu, Recuperarea Sufletului şi a Fragmentelor de Suflet

Fiecare persoană are un Supra-Suflet sau un Sine Superior care se face responsabil pentru 12 Suflete ce se încarnează în diferite lumi pentru a dobândi iubire, înţelepciune, putere şi virtute astfel încât să îşi dezvolte Supra-Sufletul. Fiecare persoană are şi 12 Supra-Suflete care alcătuiesc Monada sau Puternica Prezenţă Eu Sunt. Înseamnă că suntem formați din 144 de Suflete ale „familiei” Monadice sau ale Puternicei Prezenţe Eu Sunt. Trebuie să cunoaștem informații despre importanţa integrării şi curăţării extensiilor de Suflet sau ale Sufletelor nu numai din Supra-Suflet sau Monadă, ci şi din conexiunile colective Monadice. Pe măsură ce evoluăm dincolo de Monadă, formăm reţele de conştiinţă colectivă sau moduluri. Putem de asemenea, integra şi purifica extensiile de Suflet din aceste moduluri Monadice. Aceasta reprezintă una dintre multele forme de accelerare a evoluţiei.

Natura Lui Dumnezeu Este Conştiinţa


Trebuie să înţelegem că natura Lui Dumnezeu este conştiinţa. Aspectul masculin şi feminin al Lui Dumnezeu este Sufletul Omniversal. Dacă vă gândiţi la ce înseamnă Creaţia, am putea să spunem că ea este Dumnezeu care îşi împarte conştiinţa omniversală în diferite forme. Dumnezeu creează Monadele Cosmice, care pot fi numite şi „Celulele Lui Dumnezeu”. Fiecare dintre aceste 12 celule ale Lui Dumnezeu sau Monade Cosmice conţin numere infinite de Monade sau de Puternice Prezenţe Eu Sunt. Apoi aceste Monade sau Puternice Prezenţe Eu Sunt se integrează în Creaţie şi fiecare creează 12 Supra-Suflete sau Sine Superior. Fiecare dintre aceste Supra-Suflete creează la rândul lor 12 Suflete, care reprezintă ceea ce suntem noi. Suntem un Suflet care s-a încarnat din Supra-Sufletul nostru. Dumnezeu şi-a împărţit conştiinţa să creeze Celula Lui Dumnezeu sau Monada Cosmică. Aceasta îşi împarte conştiinţa pentru a crea numere infinite de Monade individualizate, care la rândul lor, şi-au împărţit conştiinţa pentru a crea 12 Supra-Suflete, ce îşi împart conştiinţa pentru a crea 12 Suflete, care se încarnează pe diferite planete şi în diferite dimensiuni pentru a ajuta Supra-Sufletul să evolueze, deoarece așa evoluează Monada sau Puternica Prezenţă Eu Sunt şi modulele colective de Monade, prin care evoluează Monada Cosmică sau Celulele Lui Dumnezeu.

Recuperarea Sufletului Şi A Fragmentelor De Suflet


            Pe măsură ce ne conectăm cu alţi oameni, creăm între noi anumite cordoane numite stringuri şi lăsăm aspecte ale energiei noastre în câmpul auric al altor persoane și fragmente din Sufletul nostru. Acest lucru nu se realizează în mod conştient, de aceea puteți să Îl rugați pe Dumnezeu, pe Mahatma, pe Melchizedek, pe Arhanghelul Metatron şi pe Arhanghelul Mihail să vă înapoieze toate fragmentele de Suflet pierdute și să elimine din câmpul vostru auric toate fragmentele de Suflet ce aparțin altor persoane. Aş recomanda să îi invocaţi pe Arhanghelii Mihail şi Credinţa şi să le cereţi să taie toate cordoanele energetice şi liniile de energie ce vă leagă de alte persoane în această viaţă și din toate vieţile anterioare şi legăturile din planul interior care nu vă sunt benefice din punct de vedere spiritual. Prin graţia Arhanghelilor Mihail şi Credinţa, totul se poate realiza într-o clipă. Simplu dar profund. Nu este oare aceasta natura Lui Dumnezeu?
Carti spirituale Dr. Joshua David Stone


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu